Supărați-vă cât vreți, dar eu nu cred în timp de joc egal.

Sportul, prin natura lui, este competitiv. Terenul nu e locul unde primești minute doar pentru că ai venit la antrenament.
Timpul de joc se câștigă prin muncă, disciplină și performanță.

Știu că e un subiect sensibil, mai ales când vorbim de copii, dar realitatea e simplă: jocul răsplătește pregătirea, angajamentul și progresul — nu prezența.

Competiția nu e crudă, e educativă

Am auzit de multe ori argumentul „dar trebuie să se bucure toți”.
Eu cred că bucuria din sport vine tocmai din efortul depus până când reușești.
Dacă îi oferi cuiva totul fără să lupte pentru acel „loc”, îi iei tocmai lecția care îl va forma mai târziu — lecția perseverenței.

Competiția nu este despre a-i face pe unii să se simtă inferiori, ci despre a le arăta că pot mai mult.
Iar un antrenor adevărat nu e acela care promite timp egal, ci acela care oferă șanse reale de creștere, pentru fiecare, în ritmul lui.

Cum am ajuns cu 30 de sportive la Junioare 1 (under18)

În toți anii mei de antrenorat, am trăit experiențe care mi-au confirmat această filozofie. Una dintre ele: am ajuns la J1 cu 30 de sportive. Da, 30.

Într-o competiție unde majoritatea echipelor abia adună 16 jucătoare pe bancă.
Știu, poate părea nebunie. Dar pentru mine e un semn că fetele aleg să rămână într-un mediu sănătos, chiar dacă nu toate joacă la fel de mult.
Pentru că simt că fac parte din ceva ce le dezvoltă, le provoacă și le crește.

Când lucrezi cu 30 de personalități diferite, provocarea e uriașă.
Trebuie să gestionezi așteptări, frustrări, emoții.
Dar e un preț pe care sunt dispusă să-l plătesc pentru a menține un mediu unde munca e respectată, iar progresul se vede în fiecare antrenament, nu doar în minutele de joc.

Cum lucrez cu fetele mele

Tocmai de aceea am oferit mereu șanse egale tuturor de a se pregăti.
N-am trimis niciodată jucătoare „la poarta cealaltă”, singure, doar pentru că nu sunt în primul șapte.
Chiar dacă uneori ritmul de antrenament mai scădea, am preferat să le țin împreună — să învățăm ca echipă.

Pentru mine, antrenamentele sunt locul unde toată lumea are dreptul să muncească, să greșească și să crească.
Dar în ziua meciului, timpul de joc se câștigă.

E diferența dintre egalitate de șanse și egalitate de rezultate — iar sportul nu funcționează niciodată după a doua.

Realitatea din competiție

În România, foarte puține echipe rezistă până la finalul competițiilor.
Mulți renunță pe drum — sportivi, părinți, uneori și antrenori.
Dar selecția naturală e parte din proces.

Nu poți construi performanță fără sacrificiu.
Unii copii descoperă pe parcurs că nu își doresc cu adevărat această presiune — și e în regulă.
Dar cei care rămân, cei care continuă să muncească fără să ceară favoruri, sunt cei care devin sportivi adevărați.

Ce câștigă sportivii chiar și fără minute egale

Am văzut fete care au jucat foarte puțin un sezon întreg, dar au continuat să tragă de ele.
Un an mai târziu, au ajuns printre titulare.

Și știți ce e cel mai frumos? Nu au cerut să li se dea. Au muncit să merite.

Chiar și cei care nu joacă mult câștigă enorm:

• învață răbdarea;
• își dezvoltă rezistența la frustrare;
• învață cum să gestioneze eșecul și cum să crească din el;
• descoperă ce înseamnă caracterul.
• învață cum să gestioneze eșecul și cum să crească din el;
• învață lecția că performanța se câștigă, nu se primește cadou.

Sportul e o școală de viață — dar doar dacă îi lăsăm să treacă prin toate etapele, inclusiv cele incomode.

Nu spun că e ușor. E greu și pentru sportivi, și pentru părinți, și pentru antrenori. Dar cred că e singura cale corectă dacă vrem să formăm caractere puternice și sportivi adevărați.

Concluzie

Nu cred în timp de joc egal. Cred în muncă, în progres și în caractere puternice.
Pentru mine, antrenoratul nu înseamnă să fac tuturor pe plac, ci să creez un mediu în care fiecare are șansa să crească.

Cine vrea cu adevărat va rămâne, va munci și va reuși.
Restul își vor găsi alt drum.
Și e în regulă — pentru că sportul nu e doar despre meciuri.
E despre formarea unor oameni care știu să lupte pentru locul lor, în teren și în viață.

 Tu ce părere ai despre timpul de joc egal?
Lasă un comentariu mai jos — sunt curioasă cum vezi tu echilibrul dintre competiție și formare.

GRANDVEAU’S GAME: “I HAVE ALWAYS SEEN MY HEIGHT AS A STRENGTH, NOT A WEAKNESS”

https://www.eurohandball.com/en/news/en/grandveau-s-game-i-have-always-seen-my-height-as-a-strength-not-a-weakness

Dar există și reversul medaliei: părinții impresari. Cei care își promovează copiii cu orice preț, îi transformă în proiecte personale și își doresc mai mult ei decât copiii înșiși. Acești părinți nu mai văd copilul ca pe un om în formare, ci ca pe un produs de prezentat lumii.

Din păcate, asta este toxic. Și pentru noi, ca profesori sau antrenori, dar mai ales pentru copiii lor. Copilul ajunge să trăiască sub o presiune enormă, să nu mai știe dacă performanța e pentru el sau pentru părinți. Și, în timp, fie cedează, fie devine rebel și respinge totul.

Succesul real are nevoie de echilibru: sprijin, nu presiune; încurajare, nu ambiții împrumutate. Copiii nu au nevoie de impresari. Au nevoie de părinți.

Ce ne spun studiile?

Helicopter parenting și motivație academică
Un studiu din 2017 în Journal of Child and Family Studies (Holly H. Schiffrin & Miriam Liss) arată că acest tip de parenting (în care părinții rezolvă problemele copiilor și iau decizii în locul lor) conduce la o motivație extrinsecă, tendințe spre perfecționism, comportamente de evitare și un sentiment de entitlement — adesea asociate cu rezultate academice mai slabe.Studiile Schiffrin & Liss, Journal of Child and Family Studies, 2017 arată că părinții care controlează excesiv alegerile copilului cresc riscul ca acesta să fie motivat doar de frică sau dorința de aprobare, nu din pasiune reală.

Stres, anxietate și tulburări emoționale
Revizuirea literaturii recente (2020–2024) arată că studenții supuși unui astfel de parenting prezintă niveluri crescute de anxietate, depresie și stres. Autonomia și stima de sine sunt factori-cheie în a modera aceste efecte.
Alte studii extind constatările: relații de atașament slabe, dificultăți în luarea deciziilor și performanță academică afectată.

Riscul de anxietate și depresie la copii mici
Un studiu longitudinal recent (2024) asupra copiilor de circa 7 ani a relevat că parentingul hiper-implicat (helicopter/tiger parenting) reduce scăderea naturală în timp a simptomelor de anxietate și depresie — mai rău pentru copiii cu autoreglare mai slabă.Copiii crescuți cu părinți impresari învață că greșeala este inacceptabilă, nu o oportunitate de a învăța. Asta le afectează încrederea în sine și îi face mai fragili emoțional.

Presiunea performanței școlare
Conform unui articol românesc despre presiunea academică, aproximativ 40 % dintre elevi simt anxietate din cauza părinților concentrați excesiv pe note, ceea ce poate duce la scăderea stimei de sine, efecte negative fizice (insomnie, dureri de cap) și relații tensionate părinte–copil.

Explorarea vocațională blocată
Un studiu efectuat în China arată că over-parenting împiedică explorarea carierei și conduce la retragerea din conturarea unei direcții vocaționale proprii — mai ales la cei cu un mare nevoie de aprobare parentală.

Unde face bine — și unde dăunează

Argumente pro:

• Copilului îi este oferită siguranță intensă, structuri exacte, sprijin logistic și emoțional imediat (activități, teme etc.).
• În contexte periculoase sau complexe, implicarea poate fi adecvată temporar.

Contraargumente documentate:

• Reducerea autonomiei erodează capacitatea de rezolvare a problemelor și dezvoltare a rezilienței.
• Oferirea excesivă de ajutor la teme, deși bine-intenționată, nu îmbunătățește performanța — și poate, uneori, o scade.
• Chiar și atunci când există căldură și sprijin emoțional, efectele daunătoare se păstrează.

Părinții impresari, cei care-și proiectează aspirațiile prin copii și încearcă să le aranjeze parcursul, pot da impresia că îi ajută, dar, de fapt, compromit dezvoltarea lor reală. Copiii devin eficienți doar în cadrul controlat, dar incapabili să se descurce singuri, să-și asume riscuri sau să-și descopere propriile dorințe.

Ce funcționează mult mai bine clasic:

• Stilul autoritativ – implicare caldă, dar cu limite și autonomie.
• Încurajarea motivației intrinseci, explorarea eșecului și valorizarea progresului propriu, nu al comparării cu alții.

Copiii nu au nevoie de impresari. Au nevoie de părinți — curajoși să-i lase să încerce și să eșueze, oameni care îi iubesc pentru cine sunt, nu pentru ce pot face.. De părinți care-și iubesc copii pentru cine sunt, nu pentru ce pot face. Părinții impresari confundă drumul cu destinația și uită că obiectivul nu este o medalie, ci un adult echilibrat, autonom și fericit.

Ce pot face părinții

1. Sprijiniți, nu presați: Arătați interes, fiți prezenți la meciuri, expoziții sau examene, dar nu transformați copilul în „brand personal”.
2. Lăsați spațiu pentru eșec: Copiii au nevoie să experimenteze, să rateze și să învețe să se ridice singuri.
3. Întrebați, nu presupuneți: „Îți place ce faci?” și „Ce vrei să urmeze?” sunt întrebări esențiale, mai importante decât „Cum câștigăm trofeul?”.
4. Duceți discuțiile cu profesorii într-un cadru de colaborare, nu de presiune: Cereți feedback și soluții, nu rezultate garantate.

Ce pot face profesorii și antrenorii

• Să explice clar obiectivele realiste și etapele firești ale progresului.
• Să stabilească limite ferme: „Nu negociem regulile în fața copilului” este o frază sănătoasă.
• Să ofere feedback pozitiv și direct copilului, nu doar părintelui.
• Să creeze punți de dialog: invitarea părinților la ședințe tematice despre dezvoltarea emoțională și motivație poate preveni conflictele.

Tu ce ai văzut mai des — părinți care susțin, sau părinți care presează? Cum se simte un copil când părintele devine „managerul” lui?

De ce sportul poate fi colacul lor de salvare

Adolescența – o vârstă a extremelor

În perioada asta, totul e la intensitate maximă. Emoțiile sunt explozive, iar sentimentul de apartenență poate însemna diferența dintre un drum bun și unul periculos.
Adolescența este un teren minat. Fiecare pas greșit poate avea consecințe uriașe.

M-am gândit la mine. La copilul din clasele primare care vindea la magazinul familiei. La bucuria pe care o simțeam când ai mei se mândreau cu mine, spunând că „asta ne scoate din sărăcie”. Era modul meu de a fi importantă, valoroasă, bună.

Și la fel de viu îmi amintesc cât de tare m-a durut când am renunțat la handbal. De parcă mi-am dezamăgit părinții. Eram comparată cu cele care nu au renunțat, care au fost mai ambițioase și mai puternice. Și în mine s-a cuibărit o senzație pe care o port uneori și azi: că trebuie să confirm ca să merit iubire.

După 15 ani de căsnicie, încă îl întreb pe Claudiu:
„Mai sunt frumoasă? Sunt grasă? Am vorbit prea mult?”
Nevoia asta de validare nu dispare ușor. E o rană care se închide greu.

„Sportul nu e doar competiție – e și o formă de terapie”

Dar știu, în același timp, și ce ajută: sportul.
Sportul m-a ținut întreagă când am fost adolescentă, și acum e colacul de salvare pe care încerc să-l arunc mai departe, către fetele pe care le antrenez.

Mi-am propus să scriu mai puțin despre handbal. Să păstrez conturile de social media doar pentru viața mea personală.
Dar astăzi fac o excepție. Pentru că nu e doar un sport.
E o misiune. E un teren unde se întâmplă vindecări.

Sportul ca ancoră.

De ce ceea ce fac contează.

În perioada turneului final, am creat un „ziar motivațional” pe care îl lăsam fetelor sub ușă dimineața.
Dar adevărul e că acel ziar era doar o constatare scrisă a ceea ce le-am spus tot anul:
că sunt bune, că sunt importante, că pot.
D-aia m-au crezut. Pentru că, înainte de orice, au fost văzute.

Adolescența e o vârstă a extremelor.
Când nu te simți văzut, cauți confirmarea în locuri greșite: în anturaje toxice, în alcool, țigări, droguri, relații nesănătoase.
Dar sportul oferă o alternativă: e un spațiu unde poți fi cool fără să te autodistrugi.

Când le spun fetelor că sunt cele mai bune, nu o spun ca să le flatez.
O spun ca să plantez în ele acea voce interioară care, într-o zi grea, le va aminti că ele pot. Că ele contează.

Poate nu toate vor ajunge campioane.
Dar fiecare dintre ele poate deveni o versiune mai bună a sa, într-un spațiu sigur, cu reguli clare, cu oameni care le văd.

Să le fim aproape

Știu că nu putem controla lumea. Dar putem face ceva esențial:
Să fim acolo.
Să le ascultăm.
Să le oferim repere.
Să le oferim sportul ca refugiu.

Pentru că fiecare adolescent care găsește un rost pe teren e un adolescent mai puțin expus riscurilor.
Și pentru asta voi continua mereu ceea ce fac.

Nu e vorba doar de handbal.
E vorba despre viață.

Mi-am dat seama că poate cea mai importantă întrebare pe care mi-o pot pune e:
«Cine sunt eu când nu mă mai uit în ochii celorlalți să aflu?

„Prea tânără”

”Prea frumoasă.”

“Prea sexy.”

„Prea vocală.”

„Prea, prea…”

Când m-am apucat de antrenorat, mereu a fost un prea care să mă definească în ochii altora. E ok să fiu antrenoare, dar nu e ok să fiu femeie?

E o realitate crudă cu care multe femei, nu doar în sport, se confruntă. Mereu există un „prea” care să le fie aruncat în față — prea tânără ca să fie luată în serios, prea atrăgătoare ca să fie văzută ca un lider autentic, prea directă ca să nu fie catalogată drept „agresivă” sau “cu gura mare”.

Astăzi sunt conștientă ca toate aceste „prea” nu fac decât să reflecte nesiguranțele altora, nu valoarea mea reală. Faptul că sunt femeie și sunt și antrenoare nu se exclud, ba din contră, îmi aduc o perspectivă unică, empatie, intuiție și forță.

Și, cel mai important, sper ca am pus o caramida in deschiderea drumului pentru alte fete și femei care visează să conducă, să antreneze, să fie văzute pentru ceea ce sunt: competente, dedicate și puternice.

Locul femeilor este oriunde aleg ele să fie, inclusiv pe banca tehnică.

Întotdeauna mi-am formulat propriile păreri prin prisma propriilor trăiri. Timpul și sistemul nu m-au făcut să tac, m-au învățat doar să îmi aleg cu mai multă grijă războaiele pe care aleg să le duc.

Dar cu siguranță o să spun mereu ce am de zis.

Am o mână de oameni care cred în mine și a căror părere contează. Vă mulțumesc și vă prețuiesc

Nu mai sunt femeia tânără și nesigură de ieri. Sunt femeia de azi — antrenoare, mamă, soție! puternică și fără scuze.

Ne doream o vacanță de Crăciun într-un oraș mare, după experiența din 2023, la Paris, care a fost minunaaata! Atmosfera in perioada sărbătorilor e de vis, cu adevărat. Așa că Moș Nicolae ne-a adus bilete de avion la un super preț, aproximativ 800 de lei dus-întors, 4 persoane. Am zburat cu Wizzair, foarte ok ca întotdeauna; noi nu am întâmpinat niciodată probleme cu ei.

Londra era pe lista mea de ceva vreme. Dar mă șoca mereu calculul hârtiei care zicea că pentru câteva zile la Londra am fi cheltuit tot atâția bani cât pentru un concediu întreg vara, la mare. Dar, ca o pasionata de călătorii, era musai sa trec si Londra pe lista de văzute. Am răscolit tot internetul pentru a găsi o cazare decentă, si am rezervat abia in ziua de Crăciun, că nu mă lasă inima să dau 8 – 10.000 de lei pentru 5 nopți intr-un apartament. În final, am găsit o cameră cu mic dejun la unul din hotelurile lanțului Holiday Inn, condiții bune, curățenie impecabilă.

Când călătorim cu copiii, nu fac planuri. Sofi e încă mică, și nu e plăcut să stai la cozi cu un copil activ, sau morocănos. Așa că ne-am lăsat în voia sorții și am luat fiecare zi la rând. O decizie înțeleaptă de altfel, ținând cont că în ultimele 2 zile eu am făcut febră, frisoane și tot pachetul de zăcut la pat. Așa se face când n-ai timp nici să te îmbolnăvești, o faci in vacanțe.

Să revenim la momentul sosirii în Londra. Rețeaua de transport din Londra este foarte complexă și foarte bine pusă la punct. Așadar, te poți plimba cu autobuzele roșii cu 2 etaje, uber, bolt, taxi, metroul sau tren. Transportul subteran în Londra este uimitor. A treia retea urbana din lume cu cele 11 linii, 402 kilometri, 270 de statii. Orașul e împărțit în 6 zone principale, structurate dinspre Centrul Londrei spre periferie. Zona 1 este în centru. Foarte simplu de ajuns oriunde, perfect organizat, eficient și civilizat. Noi am mers cu Uber de la aeroport la hotel la sosire, cu metrou, tren în cele 6 zile petrecute la Londra și cu Bolt de la hotel la aeroport la plecare.

Londra este capitala și cel mai mare oraș atât al Angliei, cât și al Regatului Unit, cu o populație de 8.866.180 de locuitori în 2022. Zona metropolitană extinsă este cea mai mare din Europa de Vest, având o populație de 14,9 milioane. Culturile diverse ale Londrei includ peste 300 de limbi. E al treilea cel mai mare oraș din Europa după Istanbul, Turcia ( 15.462.452), Moscova ( 13.149.000).

Londra, unul dintre cele mai faimoase orase din lume, un must in materie de calatorii, nu m-a impresionat. Poate doar cu prețurile exorbitante. Nu a fost masă care sa coste mai puțin de 140 de lire, adică 8-900 lei, pentru 3 persoane, și nu am mâncat cine știe ce specialități, pentru că nu au. Fish and chips, un fel de pangasius pane cu cartofi prăjiți la pungă. Sau într-o seară am mâncat într-un pub specific londonez un burger. Specialistul în burgeri, Claudel, a zis ca al nostru de la Bistrița, de la Prime Burger, e de 10 ori mai bun.

Obiecte turistice din Londra

Big Ben, House of Parliament, St Paul’s Cathedral, London Eye, Tower Bridge, Westminster, Trafalgar Square, Buckingham Palace, Chinatown si Soho. Majoritatea acestor obiective turistice le gasesti in zona centrală a Londrei.

Covent Garden, cea mai veche piața din Londra, unde totul se derulează intr-o atmosferă tipic englezescă.

London Eye, o roată gigantică situată pe malul sudic al Tamisei. Structura cu o înaltime de 135 de metri a fost construită ca parte a eforturilor de celebrare ale noului mileniu în capitala Marii Britanii.

Westminster Abbey, biserica cea mai cunoscută din Londra, este locul în care se întâmplă toate evenimentele importante ale familiei regale, inclusiv căsătoria Prințului William, Duce de Cambridge şi Catherine Middleton, în 2011. 

Big Ben este unul dintre cele mai importante obiective turistice în Londra, o emblemă a capitalei britanice. Big Ben arată de-a dreptul încantator atât ziua cât și noaptea, cand fațada şi ceasurile de pe fiecare fața sunt iluminate.

Tower Bridge – celebrul pod din Londra, a fost construit acum mai bine de 100 de ani, in epoca Victoriana, și a devenit unul dintre cele mai importante și cunoscute obiective turistice din Londra. Pasaje pietonale au fost făcute pentru a permite oamenilor să traverseze Tamisa în timp ce podul poate fi ridicat pentru a permite vapoarelor mari sa treacă.

Oxford Street – cea mai cunoscută stradă de shopping din Europa și cea mai aglomerată din Londra. Sau din lume, aș zice eu. La un moment dat eram efectiv blocați, nu ne puteam mișca. Cred că nu am văzut în niciun alt loc atât de mulți oameni pe stradă cum am văzut pe Oxford Street. Decorațiunile de Sărbători sunt minunate, dar nu te prea poți bucura de ele când îți păzești geanta.

În concluzie, călătoria noastră la Londra a fost o experiență valoroasă, oferindu-ne ocazia de a explora un oraș cu o istorie și cultură impresionante. Deși prețurile ridicate și aglomerația din anumite zone au reprezentat provocări, am reușit să ne bucurăm de momente minunate împreună. Fiecare călătorie ne învață lecții prețioase și ne îmbogățește perspectiva asupra lumii. Va recomand să va planificați cu atenție bugetul și itinerariul. Londra rămâne o destinație care merită descoperită, cu toate provocările sale, dar care nu se afla pe lista mea de revizitat.

Pupici.

Inainte și după naștere, toată lumea ne spune cum să creștem un copil. Ce să mănânc și ce să nu mănânc. Cum sa îl îmbrac, cât de bine e sa îl alăptez, iar mai apoi cât de rău e ca nu-l intarc! Daca stai acasă, ești leneșă, daca te duci la lucru, ești o mama rea.

Dar nimeni n-a stiut sa îmi spună cum să ma pun la loc odată ce copilul s-a născut.

Singura, cu organele mișcându-se înăuntrul meu, sâni și cusături dureroase și o ființă mică care depinde de mine pentru supraviețuire. Adevărul e ca întreaga mea lume s-a zguduit. In unele momente am fost cuprinsă de magia maternității, dar în cele mai multe zile din primele săptămâni m-am chinuit. M-am chinuit sa mă ridic din pat, sa cobor scările, sa mănânc, sa merg, sa dorm. Am fost data peste cap de furtuna hormonală de după naștere și astăzi nu mi-e rușine sa o recunosc. Mai mult, a doua zi după ce am născut am fost data la o parte dintr-un proiect căruia tot eu ii dădusem viața. Tic. A fost apasat butonul declanșator. M-am simțit in deriva. La început a fost tristețe. Se amesteca cu frustrarea si nedreptatea pe care o trăisem in timpul sarcinii, când am fost hotărâtă sa renunț la handbal, si nemulțumirea pe care o aveam fata de mine, de felul in care arătăm. Imi spuneam ca doar de atât sunt in stare. 5 luni de zile nu am găsit nimic bun in tot ceea ce făceam, si am plâns zilnic. Fără ca cineva din jurul meu sa observe. Pentru ca trăiam suferința care nu se vede.

Depresia nu arată rău.

Dar se simte groaznic.

Dereglată hormonal, extenuată, vulnerabila emotional, am ajuns după 5 luni la urgente cu dureri îngrozitoare de stomac. Dureri cum nu am mai simțit vreodată in viața mea deși am trecut prin 3 operații si am dat naștere la doi copii. După a doua noapte, am fost internată pentru a efectua investigații suplimentare, fără ca durerea sa cedeze indiferent ce calmante am luat. Anestezie, colonoscopie. Toate astea in timp ce aveam acasă o ființă mica dependenta 100% de mine.

Pana mi-am calmat mintea.

Ai grija de tine! Cere ajutor! Fii blândă cu tine si iubește-te! Optimismul este o atitudine! Invata-l!

Aș fi vrut să-mi spună și mie cineva lucrurile astea înainte să trag de mine după fiecare deziluzie și nedreptate, să ”rezist” și să nu-mi ascult nevoile emoționale și corporale. Aș fi vrut să nu mă sacrific atunci ca să nu îmi sacrific mai târziu familia și pe cei dragi în procese dureroase de conștientizare și vindecare. Aș fi vrut să îmi strig nevoile și să pun pe primul loc linistea mea.

Regret ca acum 2 ani nu m-am ridicat de la masa unde nu eram respectata și am făcut compromisul tăcerii, compromis care mi a măcinat sufletul. 

Dar astăzi mă iubesc cu adevărat și îmi dau seama ca a rezista nedreptăților și mizeriilor care mi se întâmplă sau la care asist nu este echivalent cu normalitate. 

Pentru ca lumea e plină de „profesori” care pretind că fac tot, ştiu tot, dar sunt repetenţi la educaţie şi bun simţ.

M-am bazat mereu pe forța mea și pe anduranța sufletului meu, dar cu cât înaintez în viaţă, cu atât sunt mai conştientă şi mai hotărâtă, mai tolerantă cu mine şi mai intolerantă cu tot ce nu-mi dă linişte. Mă enervează oamenii rai, cei care încearcă să-i sape pe ceilalţi în speranţa că le-o fi lor mai bine, mă irită cei care ajung sus fără merit şi fără decenţă.

Nu mai vreau sa particip la şedinţe în care se vorbeşte de nimic si de lucruri absurde. Nu mai am răbdare cu persoanele oportuniste, meschine, false.

Mă simt la jumătatea drumului și vad altfel sensul vieții. Timpul meu, timp preţios. Vreau să îl petrec lângă persoane pozitive, umane, generoase, gentile. Persoane care zâmbesc, care iubesc, care respectă, care ştiu să râdă şi să își accepte propriile defecte. Oameni responsabili şi corecţi. Oameni care nu calcă în picioare demnitatea şi bunătatea celor mai slabi. Probabil de asta iubesc sa fiu in preajma copiilor.

Astăzi ma iubesc si ma iert. Iar pe cei care mi-au făcut rău, i-am uitat.

Te iubim!

În doar 3 ani de zile, a ajuns de la un copil răsfățat din Sângeorz Bai la una din cele mai bune jucătoare ale generației sale. 
Cu o inteligență și maturitate în joc cum rar mi-a fost dat să văd la sportive de vârsta ei, deși cunosc absolut toate jucătoarele trecute pe la echipele naționale și nu numai, de mai bine de 10 generații încoace, Alexandra este o sportivă specială, din toate punctele de vedere ale acestui cuvânt.
Un exemplu prin felul în care se pregătește la antrenament, își trage mereu colegele după ea. 
Nu are nevoie de prea multe oportunități pentru a profita, fiind puternică din punct de vedere mental.
Dar dacă ar trebui să o definesc într-un cuvânt, aș alegere DETERMINARE!
Alexandra a arătat că este genul de jucătoare pentru care „a renunța” nu există în propriul dicționar. O luptătoare, tipul de jucătoare care îți câștiga Campionate. Cu inima! 
Asta dacă o ai în echipa ta, dacă nu, ratezi calificări

La mulți ani, Alexandra Timiș! Sa ai sănătate si noroc de oameni buni in viața ta!

Cum știi ca ai dat în mintea copiilor? Când dintr-o glumă, ajungi la Paris cu 9 copii după tine

Noi glumim destul de des la antrenament, așa ca într-o zi le-am zis fetelor ca cel mai fain e la Disneyland în perioada sărbătorilor de iarna. Ele fiind la vârstă la care cred ca pot cuceri lumea, e de înțeles ca au luat-o în serios. Mirarea rămâne legată de decizia adultului aici de față.

Acum citeam postul despre prima noastră excursie la Paris, de acum 3 ani, când scriam ca voi reveni peste 10 ani aici. https://mihaelaevi.ro/2021/08/02/the-evis-go-to-disneyland/. Si îmi dau seama ca nu o sa mă țin de cuvânt nici măcar de data asta, pentru ca plănuiesc deja o excursie cu Sofi in viitorul apropiat. Așa ca, daca am printre cititoare mămici cu fetițe care vor în tărâmul prințeselor, va aștept în grup :))

Disneyland e un tărâm magic în orice perioada a anului, indiferent de aglomerație sau de gradele din termometru, care nu au fost prea multe in decembrie. Dar Disneyland în perioada sărbătorilor de iarna… magnifique!

Paradele de seara, spectacolul de lumini si focul de artificii de la Castel….

După cele doua zile magice petrecute în Disneyland, am urmat alte doua în Paris. Ne-am făcut pașii si acolo. După amiaza o tura pana la Tour Eiffel si pe celebra strada Champs Elysees iar seara am închiriat 2 mașini cu care am reușit în câteva ore sa dam sa vedem principalele atracții ale orașului. Cea mai buna ideea pe care am avut-o!

V-am zis ca sunt o buna organizatoare de vacante, da? Atât mai zic, ca la Paris am fost cazate la etajul 28.

Au revoir, Disneyland Paris!

Mulțumim pentru amintiri.

Ești pasionata de frumusețe și vrei să îți transformi această pasiune într-o sursă de venit?
Oriflame are soluția perfectă pentru tine! Acum poți alege între a fi client VIP sau
partener de brand. Intră pe site, sau descarcă-ți aplicația, și alege opțiunea favorită!

CE ESTE WOW?

1. Faptul că ÎNTOTDEAUNA VEI BENEFICIA DE 10% DISCOUNT
   PENTRU TOATE COMENZILE VENITE DIN RECOMANDĂRILE TALE (folosind linkul
   de membru al comunității Oriflame personalizat: din toate comenzile plasate de prietenii
   care au folosit linkul tău, vei primi discount 10% ÎNTOTDEAUNA). Această abordare
   inovatoare este similară cu principiile marketingului afiliat, oferindu-ți posibilitatea
   de a câștiga recompense în timp ce recomanzi produsele pe care le iubești.
2. 15% reducere imediată la PRIMA comandă!
   

Plus o mulțime de alte beneficii:

• 25 ron bonus în portofelul virtual pentru primii 5 prieteni care plasează o comandă
  de minim 100 lei (până în iulie 2024)
• Ofertă de livrare gratuită întotdeauna dacă selectezi unul din produsele la preț
  special
• 20% reducere suplimentară pentru următoarea comandă (plasată în următoarele 3
  campanii)

Eu folosesc toate categoriile de produse de la Oriflame, de la creme pana la minunatele produse de machiaj. Hai și tu în familia Oriflame!

#OriflameRomania #ClientVipOriflame #OriflameBeautyCommunity #TheNewOriflame #ReachYourHappyPlace